Totalul afișărilor de pagină

joi, 27 februarie 2014

Din ce cauză anume acuma Timofti a creat situaţia ca Ministrul Apărării să-şi deie demisia...? pe scurt



Am promis că voi scrie după conferinţa de presă a lui Vitalie Marinuţa, dar din fericire nu am putut rezista tentaţiei...

Astăzi ştirea despre faptul că Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa a depus cerere de demisie, iar Prim-ministrul Leancă a şi semnat-o, a luat prin surprindere foarte multă lume. Unica întrebare: - Din ce cauză anume acuma Timofti a creat situaţia ca Ministrul Apărării să-şi depună demisia...?

Ministrul Vitalie Marinuţa, în nenumărate ori a fost ţinta unor atacuri destul de dure atât din partea opoziţiei comuniste, cât şi din partea altor organizaţii pro-ruseşti din ţara noastră. De fiecare dată se invoca diferite motive, unele argumentate, altele mai puţin. Atâtea moţiuni de cenzură nu a avut nici un ministru şi datorită faptului că avea un suport politic, rezista. Ca să ne aducem aminte tragediile din cadrul armatei care se ţineau lanţ una de alta, parcă era jurat, dar s-a trecut fără demişii atunci. Dar acuma ce s-a întâmplat că Preşedintele Timofti s-a înflat în pene şi a tensionat situaţia întratâta că, Marinuţa a scuipat pe tot şi ca să fiu mai politicos, nu l-a trimis, dar şi-a dat demisia...?

Situaţia în regiune este foarte tensionat. Aici mă refer la starea critică, practic de război civil în Ucraina. Implicarea întro formă oarecare a forţelor militare Ruse dislocate în Crimeea, apariţia pe la posturile de menţinere a păcii din regiunea Transnistreană a unor persoane mascate, Formuzal cu ideile lui separatiste etc. Toate acestea dacă le sumăm, primim o situaţie extrem de dificilă, chiar şi pentru Republica Moldova. În situaţia dată, în loc ca Preşedintele ţării, Comandantul suprem al Forţelor Armate să ofere un sprijin mai deosebit Securităţii Naţionale, el tensionează situaţia, o destabilizează, provocând demisia unui ministru de forţă din Republica Moldova. Nu cred că ofiţerii din Armata Naţională sunt încântaţi de această situaţie, mai ales că ultimile remanieri de cadre din cadrul Armatei Naţionale au purtat mai degrabă o conotaţie politică, decât una necesară din punct de vedere a profesionalismului noilor numiţi. Despre aceasta vorbeşte întreg efectivul, dar se vede că pe unii chiar nu-i deranjază această stare. Cum se zice: - Li-i în cot de securitatea statului, pe ei îi deranjază alte probleme. Sper să le aflăm în cadrul conferinţei de presă a ministrului Marinuţa...

Stimaţi prieteni şi mai puţin prieteni, dragi cititori!

Dacă cineva dintre DVS are posibilitatea să le recomande celor de la preşedenţia ţării şi aici mă refer la Consilierii Preledintelui, purtătorul lui de cuvânt, Vlad Ţurcanu, ba chiar şi personal Preşedintelui Timofti acest mesaj:

Dacă dl Preşedinte Timofti, are de gând să susţină în această funcţie importantă a statului un militar cu studii respective, cu exerciţii militare prin zonele de menţinere a păcii, cu pregătire specială în instituţşiile militare de peste hotare, în acelaşi timp consideră că numirea lui în funcţie va spori securitatea statului, să o facă. Dar dacă are pregătită în "tindă"  pentru această funcţie o persoană neprofesionistă (civilă), de exemplu vreun statist, economist, medic, şoferul, cumătrul, finul sau naşul cuiva din elita politică, vreo dădacă, deridicătoare, fiţă, amantă sau alte elemente de genul dat, să se gândească foarte mult înainte de a pune, la momentul dat, semnătura sub decretul de demisie a Ministrului Apărării. În situaţia dată, nu trebuie de pus interesul statului cu ambiţiile personale pe acelaşi cântar.

Nu vreau să mă gândesc, că Preşedintele Timofti şi cei din jurul lui fac jocul Moscovei şi a Tiraspolului la capitolul dat...

Spălarea de bani în Consiliul raional Criuleni… Din ce cauză tace Procuratura Generală și CNA-ul…

Rotaru



Un articol fără modificări, preluat de pe site-ul ziarului Est-Curier


Eşecul şedinţei n-a stopat lucrările…


Şedinţa extraordinară a Consiliului raional Criuleni din 20 septembrie 2013 a eşuat. Cei 14 consilieri aleşi pe lista PLDM şi Dionisie Boaghie, trecut la PLR, nu au putut vota proiectele de decizii privind alocarea mijloacelor financiare şi contribuţiei finaciare pentru implementarea proiectelor transfrontaliere în cadrul Programului Operaţional Comun România- Ucraina- Moldova 2007- 2013 fără implicarea consilierilor membri ai fracţiunilor PCRM, PLM şi PDM.
La ședința din 12 iunie 2013, prezidată de consilierul Simion Cotovici, aleşii raionali au aprobat schimbarea uşilor şi ferestrelor la clădirile instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general cu geamuri şi uşi exterioare din clorură de polivinil în perioada 2013-2015. A fost aprobat atunci şi caietul de sarcini pentru desfăşurarea licitaţiei de achiziţionare a lucrărilor respective, iar managerilor instituţiilor li s-a recomandat să desfăşoare achiziţionarea materialerlor şi serviciilor de schimbare a uşilor şi ferestrelor prin licitaţii în teritoriu conform legislaţiei în vigoare. La acea şedinţă unii consilieri s-au revoltat că sunt puşi în faţa faptului împlinit, adică să voteze pentru contractele deja încheiate. La 22 septembrie consilierii raionali ar fi trebuit să voteze: „…întru executarea deciziei din 12 iunie 2013” alocarea a 253,7 mii lei din componenta raională a transferurilor categoriale, aprobate în legea bugetului raional pentru 2013. Managerii instituţiilor de învăţământ, prin p.2 al deciziei: ”în calitate de beneficiari ai mijloacelor alocate, conform contractelor de antrepriză încheiate şi a devizelor de cheltuieli, vor perfecta, în modul stabilit, documentele necesare pentru finanţarea cheltuielilor în cauză, conform sumelor reflectate în anexă, ce constituie plata anticipată, până la 10% din suma stabilită pentru fiecare instituţie.
DE CE NU AU PARTICIPAT 17 consilieri la Şedinţa Extraordinară?
Oleg Ogor, exponent al Partidul Liberal: „La şedinţa din iunie am acceptat schimbarea uşilor şi ferestrelor la instituţiile de învăţământ. Atunci, însă, ni s-a părut suspect faptul că iniţiativa venea de la agentul interesat şi costul lucrărilor de 7,5 milioane lei. Am solicitat evaluarea costurilor în dependenţă de necesităţile şcolilor şi ca licitaţiile să le organizeze managerii şcolari în teritoriu. La 20 septembrie, însă, ni se propune să acceptăm alocarea a 2,5357 mii lei, dar care constituie doar 10% din suma necesară a fi plătită în rate pe parcursul a trei ani. Adică costul serviciilor a ajuns de la 7,5 mln. la 25 milioane lei. Componenta raională anul acesta e de cca cinci milioane lei. Din ce surse vom onora datoriile în următorii ani, când ea va fi mai mică, căci numărul elevilor e în descreştere, fără a risca să ne pomenim cu conturile blocate? Nu am primit un răspuns explicit. Din acest motiv nici nu am participat la şedinţă. Plus că şi chestiunea cu privire la contribuţia la proiectele transfrontaliere nu a fost prezentată argumentat. Am solicitat să ni se traducă scrisoarea care era în engleză ca să înţelegem despre ce este vorba, dar acest lucru nu s-a întâmplat…”
Iurie Andriuţă, PDM: „Nu am putut participa la o asemenea şedinţă pentru că punem în pericol activitatea ulterioară a instituţiilor de învăţământ. E prea mare diferenţa dintre suma iniţială de 7,5 milioane şi cea de 25 mln.lei La comisia de licitaţii nu am fost invitaţi, deşi figurăm ca membri. Documentele de la licitaţii nu ne-au fost prezentate. Alocând suma de 25 milioane practic privăm instituţiile de banii din componenta raională pentru 5-6 ani. E una când se câştigă o finanţare externă sau proiect, cum obişnuiesc să spună mulţi acum, şi să vii cu cofinanţare de 10 %, dar nu se poate să achiţi 100% şi să intri în datorii pentru următorii ani. La fel şi proiectele transfrontaliere despre care s-a vorbit – nu am avut o informare documentată. Nu e vorba de interese partinice, ci de alocarea banilor conform necesităţilor stricte. În unele şcoli, bunăoară, mai oportună este schimbarea podelelor, reparaţia acoperişului, căci ferestrele chiar de sunt de lemn, mai sunt trainice. Vrem managerii şcolari să conştientizeze că-şi stabilesc singuri priorităţile şi sunt responsabili de gestionarea surselor de care dispun, rolul Consiliului raional nu e să le dictăm, dar să evaluăm şi să monitorizăm eficienţa cheltuirii banilor publici”.
Dumitru Goncearenco, preşedintele fracţiunii PCRM: „Nu suntem indiferenţi faţă de soarta şcolilor, după cum suntem acuzaţi. Personal sunt născut în Criuleni şi-mi pasă de ce se întâmplă şi cum va derula viaţa oraşului, a raionului şi după expirarea mandatului actual. Nu negăm necesitatea schimbării uşilor şi ferestrelor, dar dacă votam cifra propusă lăsam şcolile fără bani pentru câţiva ani. Componenta raională se formează rezervându-se cinci la sută din bugetul cumulativ al instituţiilor de învăţământ. Aceşti bani pot fi utilizaţi doar în interesul şcolilor, ca ajutor în cazul apariţiei unor situaţii deficitare (iese din funcţiune un cazan, o plită la bucătărie, nu le ajung bani pentru achitarea agentului termic şi alte situaţii imprevizibile). Dacă-i dăm pe toţi acum, cu ce vom lucra în următorii ani?”
Ghenadie Cazacu, preşedintele fracţiunii PLDM, nu consideră gravă eşuarea şedinţei respective: „În cadrul şedinţei consilierii ar fi primit mai multă informaţie, lămuriri, căci la şedinţa comisiei nu au reuşit să se documenteze suficient. Oricum, implementarea proiectelor respective a fost aprobată anterior şi şedinţa extraordinară din 20 septembrie a fost convocată pentru mai multă transparenţă. Eu cred că banii vor veni şi de la alte fonduri, nu doar din componenta şcolară”.
Vitalie Rotaru, preşedintele raionului Criuleni, e convins că surse pentru implementarea proiectului de schimbare a uşilor şi ferestrelor se vor găsi nu doar în componenta şcolară: „Intrăm acum în datorii, dar rezolvăm o problemă majoră. Managerii şcolari vor face economii pentru agentul termic, caci dacă după schimbarea uşilor şi ferestrelor nu vor avea economii vom fi nevoiţi să-i schimbăm. Mi-am asumat nişte obligaţiuni pe care le voi duce la bun sfârşit. Când o să plec din funcţia dată, vreau să plec cu capul sus, lăsând lucruri frumoase în urmă. Trebuie să ne unim eforturile mai ales când e vorba de copii. Va urma un proiect-pilot privind WC-ele interne. Scopul meu e să atrag cât mai multe finanţări în raion. Avem posibilităţi – sunt proiectele pentru zona de securitate, Anexa VI, transfrontaliere, etc. Dacă voi încălca legislaţia şi voi fi tras la răspundere – mă voi conforma instanţei. De ce nu au fost antrenaţi antreprenorii locali în aceste lucrări? Nu au participat la licitaţie şi avem dovezi că nu prestează servicii de calitate, exemplu chiar la termoficarea sediului Consiliului raional. Bani din bugetul raional pentru acest proiect nu vom cheltui, dar investiţia făcută va putea fi considerată drept contribuţie la proiectele ulterioare de Eficienţă Energetică.
MANAGERII NU INTRĂ ÎN DETALII, DOAR VOR CONDIŢII DECENTE DE MUNCĂ
Vladimir Soltanici, şeful direcţiei Învăţământ Criuleni: „Vor avea de suferit copiii şi bugetul instituţiei pentru că se va pierde căldura datorită geamurilor şi uşilor deteriorate. În afară de componentă mai avem şi există şi alte surse de finanţare şi în cazul când vor fi acceptate proiectele de eficienţă energetică aceste schimbări ar fi incluse drept contribuţie. Nu cunosc cine-s antreprenorii selectaţi, însă, ştiu că a fost organizat tender, dar nu am fost în comisia respectivă.”
Anatolie Vîntu, primarul com. Boşcana: „Încă în 2011 am cofinanţat acest proect elaborat pentru Programul Operaţional Comun România- Ucraina- Moldova 2007- 2013. Am avut cea mai mare contribuţie dintre primăriile incluse în proiect. Aveam asigurări că degrabă va fi aprobat, dar nu am o informaţie certă. Aşteptăm. Deocamdată amenajăm un teren adiacent comunei Budeşti pentru depozitarea deşeurilor. Dacă va avea sorţ de izbândă în proiectul înaintat la Programul de cooperare transfrontalieră, vom reuşi să facem comuna şi mai curată.”
Nadejda Burciu, directoarea LT Cruglic: „Pentru noi e important să schimbăm uşile şi ferestrele care au peste 40 de ani. Nu ştiu cine e antreprenorul, că licitaţia au făcut-o specialiştii de la Consiliul raional. Eu ştiu, că schimbând uşile şi ferestrele vom economisi 40 la sută din banii pe care-i achităm pentru căldură. E bine că vom achita serviciile în trei ani, căci din economiile pe care le avem nici în 20 de ani nu vom reuşi să facem schimbarea uşilor şi ferestrelor”.
Maria Calancea, directoarea gimnaziului Bălăbăneşti: „Nouă ne mai trebuie vreo 800 de lei pentru a schimba cele două ferestruice la sala de sport pe care nu am reuşit să le schimbăm în 2010, când am câştigat un proiect de la FISM în valoare de cca 700 mii $.”
Diferenţa e condiţionată de mărimea volumul de lucrări
Între timp am aflat că devizul lucrărilor planificate la şedinţa din 12 iunie 2013 a crescut de la 7 milioane 500 mii lei la 25 milioane lei, datorită majorării volumului de lucrări. În proiectul iniţial nu se spunea nimic despre schimbarea uşilor interioare.
Agenţia Achiziţii Publice a înregistrat la 29 august 2013, contractul încheiat de preşedintele raionului Criuleni Vitalie Rotaru, organizatorul licitaţiei, şi managerii şcolari, care-şi asumă obligaţiunea de a achita serviciile contractate, cu SRL „INVENTCONSTRUCT”, care în raionul Criuleni nu a mai prestat servicii. La licitaţia din 5 august 2013 au participat patru operatori economici, deşi caietele de sarcini le-au procurat şase antreprenori.
Conform informaţiei furnizate de către Camera Înregistrării de Stat, SRL „INVENTCONSTRUCT”, având un capital statutar de 5400 de lei, a fost înregistrată la 29 iulie 2013, cu o săptămână înainte de a câştiga licitaţia.

În următoarele zile venim cu alte detalii la acest subiect și nu numai…
- See more at: http://vox.publika.md/politica/spalarea-de-bani-in-consiliul-raional-criuleni-din-ce-cauza-tace-procuratura-generala-si-cna-ul-511488.html#sthash.inCKhDDg.dpuf

duminică, 23 februarie 2014

Voronin cheltuie milioane pentru călătorii cu avion privat, în acelaşi timp solicită pază din contul statului...

În ultimile zile în presă au apărut mai multe detalii despre viaţa privată a ex-preşedintelui ucrainean Victor Ianucovici. Până nu demult modul de viaţă a lui Ianucovici era un tabu în Ucraina, cel puţin pentru presa de acolo. Dar o dată cu înlăturarea acestuia de la putere s-au scos la iveală cu lux de amănunte atât locuinţa acestuia cât şi s-au făcut publice mai multe documente ce atestă sumele colosale cheltuite de acesta pe când îi aparţinea toată puterea în stat.  

Palatul împăratului ucrainean...

Presa din ţara vecină scrie că castelul lui Ianucovici ocupă o suprafaţă de 140 ha, care a fost transmisă unei societăţi de către statul ucrainean cu titlu gratuit. Luxul de acolo îi uimeşte şi pe unii specialişti în domeniu...

Şi în Republica Moldova avem asemenea exemple. Ex-preşedintele Voronin şi-a construit un palat în mun. Chişinău. 

Casa lui Voronin

Istoria cu transmisul a unor terenuri în posesia "împăratului" mi-a adus aminte şi de pădurea de la Ţiganca cu o suprafaţă de 696 ha, la un preţ de 23 lei/ha pe an, pe o perioadă de 29 ani. Acolo a şi fost construită o vilă pentru "domnitorul" tuturor comuniştilor. Probleme la acest capitol au avut mulţi ţărani şi locuitori din preajma pădurii cum o mai numesc localnicii Ţiganca...

Castelul lui Voronin la Ţiganca

Vila de la Ţiganca

Încă un fapt interesant pe care îl relatează presa ucraineană este că lui Ianucovici tare îi plăcea să se deplaseze cu lux şi foarte repede. Pe această cale avea la dispoziţie în permanenţă un elicopter de lux. Nişte poze din salonul acestui elicopter au ajuns în presă...

Iată în aşa confort zbura Ianucovici...

Se pare că toţi cei care se simt "ÎMPĂRAŢI" le place luxul. Cu câteva zile în urmă în presa de la Chişinău au apărut nişte poze şi date despre călătoriile liderului partidului "muncitorilor şi ţăranilor" sau al "poporului" cum îi place lui Voronin să numească PCRM-ul, în ţările Uniunii europene, pe care Voronin nu o poate suferi. Dar dacă e să analizăm şi cheltuielile pe care le-a plătit Voronin pentru aceste călătorii, apoi cu siguranţă punem semn de egalitate dintre Voronin şi Ianucovici... 

În aşa condiţii zboară Voronin...


Când îşi vor pune întrebarea cei ce-l venerează pe Voronin şi consideră că Voronin este idolul aşanumitei clasei muncitoare şi ţărănimei, pe când observăm că luxl nu lipseşte din viaţa lui Voronin. De aici partidul condus de Voronin critică în fiecare zi oligarhismul şi pledează pentru egalitate socială, pe când Vladimir Voronin singur face parte din familia marilor oligarhi a acestei ţări. Vile de milioane de dolari, conacuri boiereşti în păduri de 700 ha, zboruri cu avion privat de zeci de ori pe an în cele mai scumpe staţiuni balneare din Europa etc.

Vreau să cred că până la urmă acest popor se va dumeri şi nu va mai crede în minciuna şi manipularea lui Voronin şi Co...

P.S. Încă ceva... Din cele văzute şi citite mai sus vedem că Vladimir Voronin nu duce lipsă de bani, permiţându-şi cheltuieli de milioane de lei numai pentru zboruri cu avionul, în acelaşi timp beneficiază de pază de corp achitată din contul poporului. Consider că aceste cheltuieli din contul bugetului nu sunt justificate şi necesare. dacă şi îşi face griji pentru securitatea lui trebuie să o facă din contul propriu şi nu din cel a poporului...

Cine va fi acel deputat care va cere anularea pazei din contul statului pentru Vladimir Voronin...?