Ieri am fost în ospeţie la gimnaziul din Slobozia Duşca, raionul Criuleni, satul meu de baştină. Invitaţia am primit-o de la profesoara de limbă şi literatură română, dna Zinaida Pavlovici. Dna Pavlovici a dorit să finalizeze decada literară dedicată marelui Mihai Eminescu cu o serată de recitaluri de poezii. Cu siguranţă am primit o nespusă plăcere să-mi readuc aminte şi să retrăiesc încă o dată sentimentele faţă de anii petrecuţi în şcoală. Alături de fiica mea am hoinărit prin şcoală explicându-i unde şi ce obiect am studiat, cine şi ce obiect mi-a predat, poznele şi multe alte amintiri ce-mi făcea pielea ca la găină. Emoţiile m-au coplişit. Apoi am participat la şezătoarea literară. Nişte copii extraordinari. Dar poeziile scrise de ei chiar au fost nişte opere care mi-au lăsat o urmă de satisfacţie morală. Încă o dată am primit dovada, că şi pe la sate avem talente care necesită o atenţie mult mai mare din partea societăţii. Dar cu regret cum orice monedă are două părţi aşa şi ceea ce se întâmplă în şcolile noastre şi în domeniul educaţiei are partea plăcută şi cea mai puţin plăcută, ca să mă exprim mai moale. De fapt în şcolile de la sate e un dezastru. Sunt convins că imediat citind aceste rânduri mulţi dintre DVS, ve-ţi da replică, că nu sunteţi deacord cu mine. Eu însă totuşi am să încerc să aduc argumente în apărarea părerii mele, ca de fapt cum o fac de fiecare dată...
Şocant pentru mine a fost faptul că în discuţiile cu profesorii am aflat că realitatea este mult mai dură decât ni se pare. Ei se plâng pe faptul că în clasă sunt 2-3 copii care învaţă, restul vin la şcoală pentru a bifa prezenţa. Copii au devenit obraznici uneori chiar insuportabili. Se face o impresie că ceea ce fac profesorii, mă refer la munca asiduă zi de zi, le este necesar doar lor. Trist e faptul că profesorii având în clasă 25-30 de copii, petrec lecţia doar pentru 2-3. Reiesă că coeficientul utilităţii muncii lor este de doar 10%. De ce se întâmplă acest lucru, că copii nu vor să înveţe? Cine se face vinovat, că în loc să cape cunoştinţe copii vin la şcoală cum zice bunelul meu, doar să roadă o pereche de pantaloni în fund şi să dezbârne o pereche de ciubote. Asta e scopul lor? Sau ceea ce fac copii la şcoală corespunde cerinţelor părinţilor?
Cu regret o bună parte din copii sunt educaţi şi se află sub tutela buneilor, părinţii fiind plecaţi la muncă peste hotarte. Un bunel ce abea vede şi aude, nu prea are posibilitatea să ceară nepotului o atârnare mai serioasă faţă de lecţii. Mai pui că un bunel nici o dată nu are să-şi permită să devină sever condiţionându-i şi cerându-i nepotului o atârnare mai serioasă faţă de studii. E dezastru, creşte o societate analfabetă. Şi în situaţia dată vinoveţi se fac în egală măsură atât părinţii cât şi autorităţile de toate nivelile, făr excepţii...
Statul se face vinovat din motivul că nu poate asigura cetăţenii cu locuri de muncă, ca ei să nu plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă. În cazul în care maturii vor avea o ocupaţie plătită decent, ei cu siguranţă nu ar lăsa copiii pe seama rudelor şi să plece peste ţări şi mări. În aşa mod părinţii vor fi alături de copii, iar copiii la rândul lor, având o frică oarecare faţă de păinţi, vor da dovadă de responsabilitate în obţinerea cunoştinţelor.
Ce ţine de părinţi. Marea majoritate din părinţi aşteaptă cu nerăbdare ca copii lor să obţină diploma de absolvire a gimnaziului ca odraslele lor să plece la muncă alături de fraţii şi surorile lor, unuia din părinţi sau rude apropiate. Cu siguranţă aţi întâlnit situaţii când cine zice: - Soţul e în Moscova şi numai feciorul termină clasa a 9-a şi pleacă la el, fiindcă are să se înveţe a pune teracotă, să tencuiască, să încleie tapete. Pentru asta universităţi nu-i trebuie. Sau ceva de genul dat. O fetiţă de clasă 9: - La vară dau examenile, am paşaport românesc şi mă duc la sora în Italia că ea are un loc de muncă pentru mine. Să fiu menagieră nu este nevoie de studii superioare. Ce să vorbim la acest capitool de copii din clasele gimnaziale, dacă şi cei ce absolvesc universităţile, fiind cu studii superioare, pleacă peste hotare şi muncesc în calitate de deridicătoare, şoferi, tencuitori şi zugravi...
Cetăţenii Republicii Moldova deja la momentul dat suntem o ţară ce furnuzăm braţe de muncă pentru muncă necalificată atât în Federaţia Rusă, cât şi în Europa. Dar ce vom zice peste 5-10 ani, cînd doar 10% din actualii copii din şcoli, vor da dovadă de cunoştinţe. Restul 90% vor rămâne analfabeţi sau numai cu abilităţi de a citi şi a scrie?
Bazele acestei situaţii au fost puse încă începând cu 2000. Anume atunci a început marea migrare a moldovenilor. Homo sapiensul din arealul Pruto-Nistrean, a înţeles (o greşală fatală pentru Republica Moldova) că peste hotare se pot obţine mult mai mulţi bani decât în Moldova, dar pentru asta nu este obligatoriu să ai studii superioare. Acest lucru a fost înţeles de conducerea de atunci, care a intuit că cei plecaţi peste hotare vor susţine ţara cu surse financiare colosale, în aşa mod menţinând un balans pozitiv al soldului financiar al ţării, făr mari investiţii şi eforturi, iar domeniul educaţiei ar putea deveni doar o sistemă de spălare a banilor publici. 9% din PIB se alocă pentru educaţie. Dar care e productivitatea acestor investiţii dacă la fiecare 1 leu investit, noi avem pierderi de 90 de bani. Statul nu numai că nu-şi recuperează banii investiţi, dar şi are cele mai mari pierderi financiare.
Cel mai urât fapt este că şi actuala condicere a domeniului educaţiei menţine acelaşi sistem în vigoare. Ei deasemenea au înţeles că se pot spăla bani prin intermediul ministerului şi subdiviziunilor subordonate, dar în acelaşi moment ar putea deveni o pârghie politică. Ei cu regret nu au nevoie de oameni deştepţi. Cei deştepţi pot gândi şi au capacitatea de a le încâci planurile meschine. Ei au nevoie de proşti, mulţi şi proşti. Instituţiile de învăţământ sunt folosite în calitate de pârgii partiinice. Rectorii universităţilor, cu turma devin posesorii carnetelor de partid, numai că să se menţină în funcţie. Evident dacă apare vreo necesitate de lucru şi de promovare a imaginii partidului din care fac parte, ei uită de obligaţiunile directe de manager a unei instituţii de învăţământ şi devine susţinător şi promotor al partidului, chiar şi dacă acest partid are o politică educaţională destructivă şi îndreptată spre dobitocizarea societăţii...
Aceeaşi situaţie e în raionul Criuleni. Directorii gimnaziilor şi liceilor, au fost impuşi să devină membri de partid din care face parte actualul preşedinte al raionului. Tactica preluată de la cei de la Chişinău. Dar dacă vreun director nu a fost de acord să promoveze înverzirea plaiului şi sădirea stejarului prin şcolile raionului au fost rugaţi cu binişorul să părăsească funcţia pe care o ocupă. În acest context îmi răspunde cineva la întrebare: - Calitatea studiilor s-au îmbunătăţit odată cu politizarea instituţiilor de învăţământ? După părerea mea degradarea sistemului educaţional se produce cu o viteză şi mai mare...
Până când...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu